O sesizare prin numărul unic de urgență 112 a mobilizat inutil forțele de ordine din cadrul Secției de Poliție Burdujeni în noaptea de joi, 9 aprilie 2026. O localnică în vârstă de 64 de ani a provocat o alertă majoră, susținând că a fost victima unei tâlhării comise de partenerul său de viață, însă realitatea constatată la fața locului a fost cu totul alta.
Apelul a fost efectuat la ora 22.01 de către Elena M., care a reclamat faptul că partenerul său, Laurențiu L., în vârstă de 61 de ani, i-a furat suma de 1.400 de lei și a agresat-o fizic. Un echipaj de poliție s-a deplasat de urgență la adresa indicată, un apartament de pe strada Jean Bart, pentru a interveni și a demara cercetările.
La fața locului, polițiștii au găsit-o pe apelantă într-o stare avansată de ebrietate. În timpul verificărilor preliminare, situația a luat o întorsătură neașteptată: femeia a descoperit întreaga sumă de bani, pe care o credea furată, chiar în buzunarul hainei cu care era îmbrăcată. Mai mult, în urma discuțiilor, aceasta a recunoscut că nu a fost victima niciunei agresiuni, concubinul său nefiind nici măcar prezent în locuință la momentul respectiv.
Oamenii legii au constatat că Elena M. nu prezenta urme de violență și că nicio faptă de natură penală sau contravențională nu fusese comisă împotriva sa. Din cauza apelului nejustificat și a mobilizării resurselor poliției pentru o situație inventată pe fondul consumului de alcool, femeia a fost sancționată contravențional.
Pedeapsa pentru inducerea în eroare a organelor de intervenție a fost una severă, femeia primind o amendă în valoare de 4.000 de lei. Reprezentanții poliției reamintesc cetățenilor că apelarea abuzivă a numărului 112 se pedepsește aspru, deoarece astfel de acțiuni pot întârzia intervenția autorităților în cazuri în care viața sau integritatea unor persoane este cu adevărat în pericol.
