O manevră neregulamentară și extrem de periculoasă a dus la producerea unui accident rutier miercuri dimineață, pe drumul național DN 2 E85, pe raza localității Grănicești. Două persoane au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost izbit de un ansamblu de vehicule și s-a răsturnat în șanț.
În jurul orei 10.40, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost alertați prin 112 cu privire la evenimentul rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că Elvira C., o femeie din comuna Grănicești, conducea un autoturism VW Tiguan pe direcția Suceava către Siret. Pe scaunul din dreapta față se afla Gheorghe C..
Aproape de intersecția dintre DN 2 și drumul județean DJ 178B, șoferița a încercat să efectueze un viraj la stânga pentru a intra spre domiciliul său, ignorând marcajul longitudinal continuu existent în acea zonă. În același moment, un TIR format dintr-o autoutilitară Man și o semiremorcă Wielton, condus de Liviu P., s-a angajat în depășirea autoturismului și l-a acroșat violent în partea laterală stângă.
În urma impactului puternic, VW-ul Tiguan a fost proiectat și s-a răsturnat în șanțul din partea stângă a drumului. Atât conducătoarea auto, cât și pasagerul au suferit leziuni. Elvira C. a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticată preliminar cu „contuzionat ușor prin accident rutier”. Pasagerul, Gheorghe C., a fost și el preluat de echipajul medical și dus la aceeași unitate spitalicească pentru investigații suplimentare, cu diagnosticul de „contuzionat prin accident rutier”.
Ambii conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele confirmând că niciunul nu consumase băuturi alcoolice (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Formațiunii Rutiere Siret pentru stabilirea exactă a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
