O manevră imprudentă de schimbare a direcției de mers a dus la producerea unui accident rutier duminică, 8 martie 2026, pe raza localității Stulpicani. Incidentul a avut loc în jurul orei 14.00, pe drumul județean 177A, chiar în dreptul unui magazin din centrul localității.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că Georgiana N., o femeie de 32 de ani din Frasin, aflată la volanul unui autoturism marca Mini, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător. În acel moment, vehiculul a fost lovit în lateral de un Audi A4, condus de Denis P., un tânăr de 19 ani din Stulpicani, care se afla deja angajat în depășirea acesteia.
În urma impactului, șoferița autoturismului Mini a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Gura Humorului. Aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost diagnosticată cu un traumatism cranio-cerebral ușor, nefiind necesară internarea.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Dincolo de neasigurarea la schimbarea direcției de mers, polițiștii au constatat abateri grave de la normele de siguranță: niciunul dintre cei doi șoferi nu purta centura de siguranță în momentul impactului. Mai mult, în cazul autoturismului Mini, agenții au descoperit deficiențe majore, constatând că centurile de siguranță pentru scaunele din față lipseau cu desăvârșire. Pentru această neregulă, Georgiana Nacu a fost sancționată contravențional.
Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Gura Humorului au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate circumstanțele producerii evenimentului.
