O manevră imprudentă a transformat o deplasare obișnuită într-un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, vineri după-amiază, pe DN 17. Incidentul a avut loc în localitatea Roșu, suburbie a municipiului Vatra Dornei, în jurul orei 14.30.
Conform primelor cercetări, Francisc F., un bărbat din județul Sălaj, aflat la volanul unui autoturism Mitsubishi, se deplasa dinspre Vatra Dornei către Dorna Candrenilor. Acesta s-a angajat regulamentar în depășirea unui autoturism Skoda, condus de Petrea S.. În acel moment, șoferul Skodei a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure, fiind acroșat de mașina intrată în depășire.
În urma impactului, autoturismul Skoda a fost proiectat cu violență în șanțul de pe partea stângă a drumului. Din nefericire, coliziunea s-a soldat cu rănirea unei pasagere din Skoda, Doina S., care ocupa locul din dreapta față.
Victima a fost preluată imediat și transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Vatra Dornei, unde medicii au diagnosticat-o cu un traumatism la coloana toracală.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat). Totodată, acestora le-au fost prelevate probe biologice de sânge pentru confirmarea rezultatelor. Polițiștii de la Compartimentul Rutier Vatra Dornei au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili gradul de vinovăție al fiecărui șofer.
