Polițiștii suceveni au reușit să dea o lovitură importantă unei rețele specializate în înșelăciuni prin metoda „Accidentul”, după o anchetă maraton care a vizat fapte comise la începutul acestui an. Alexandru Onofrei, un bărbat de 31 de ani din comuna Adâncata, a fost identificat drept complicele principal în două cazuri de fraudă reclamate pe 6 și 14 ianuarie 2026.
Operațiunea de prindere a suspectului a mobilizat forțe de poliție din Suceava și Dolj. Deși domiciliat în județul Suceava, Onofrei se ascundea în municipiul Craiova, unde locuia fără forme legale. Luni, 23 februarie, mascații de la Serviciul de Acțiuni Speciale (S.A.S.) Dolj și judiciariștii din Craiova au descins la adresa acestuia de pe strada Mihai Străjan. În timpul percheziției, anchetatorii au descoperit probe solide, inclusiv hainele pe care bărbatul le-ar fi purtat în momentul comiterii uneia dintre fapte.
Suspectul a fost preluat sub escortă din Craiova, transportat până în București și predat polițiștilor suceveni, care l-au adus la sediul Poliției Municipiului Suceava pentru audieri. Simultan, o altă percheziție a avut loc la locuința sa din Adâncata, pe strada Gura Suhatului, unde au fost ridicate și alte obiecte cu valoare probatorie.
În baza probelor administrate de Biroul Investigații Criminale, procurorii au decis punerea în mișcare a acțiunii penale pentru două infracțiuni de complicitate la înșelăciune. Prezentat marți, 24 februarie, în fața Judecătoriei Suceava, magistrații au admis cererea de arestare preventivă, emițând pe numele lui Alexandru Onofrei un mandat pentru 30 de zile.
Individul a fost escortat de polițiștii de ordine publică și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mureș. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor membrilor grupării, polițiștii suceveni lucrând la stabilirea întregii activități infracționale a rețelei care profita de buna-credință și teama oamenilor.
