Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Record de alcoolemie la Spătărești. Un bărbat fără permis, cu 2,31 în sânge la volanul unui BMW, a fost arestat preventiv

Un bărbat din satul Spătărești a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost prins la volanul unui BMW într-o stare de ebrietate greu de imaginat și fără să dețină permis de conducere. Judecătorii au decis arestarea sa preventivă pentru următoarele 30 de zile.

Incidentul a avut loc pe 16 februarie 2026, în jurul prânzului. Ștefan N. a fost interceptat în trafic, iar analizele de sânge au confirmat bănuielile polițiștilor: o alcoolemie amețitoare de 2,31 g‰ la prima probă și 2,10 g‰ la a doua. Pe lângă starea avansată de ebrietate, verificările în baza de date au arătat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Joi, 19 februarie, polițiștii din Fântâna Mare au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Având în vedere gravitatea faptelor și pericolul social, inculpatul a fost prezentat Judecătoriei Fălticeni cu propunere de arestare preventivă.

Instanța a admis cererea procurorilor și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă valabil până pe 20 martie 2026. Acesta a fost escortat și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles