Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a unui tânăr în vârstă de 20 de ani, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de viol asupra unui minor.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în seara zilei de 7 noiembrie 2025, în jurul orei 20.30, minora, în vârstă de 12 ani, se întorcea de la un magazin spre domiciliu, moment în care a fost abordată de inculpat, văr de gradul I cu aceasta. Bărbatul i-a cerut să îl însoțească pentru a-i arăta ceva.
Cei doi s-au deplasat la locuința bunicilor lor, un imobil nelocuit. După ce au intrat în casă, inculpatul a asigurat ușa de acces din exterior cu lacătul existent, revenind ulterior în interior pe fereastră. În interiorul imobilului nelocuit, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu minora.
Având în vedere vârsta victimei, aceasta nu putea să își exprime un consimțământ valabil din punct de vedere juridic pentru actele sexuale. În dimineața zilei de 8 noiembrie 2025, în jurul orei 07.00, minora a revenit la domiciliu și a sesizat organele de poliție.
Dosarul a fost instrumentat inițial de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, fiind ulterior preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și înaintat spre competentă soluționare Judecătoriei Gura Humorului.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
