Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un individ a fost reținut după ce a sărutat un băiat de 11 ani într-un autobuz TPL din Suceava

La data de 9 ianuarie 2026, la ora 09.40, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de către mama unui minor cu privire la faptul că, în ziua de 8 ianuarie 2026, în jurul orei 14.35, fiul său, în vârstă de 11 ani, a fost abordat, îmbrățișat și sărutat pe obraz, împotriva voinței sale, de către un bărbat necunoscut, în timp ce se afla într-un autobuz de pe linia 3 a TPL Suceava.

Din cercetările efectuate a rezultat că minorul a urcat în autobuz din stația „Curcubeu”, având intenția de a ajunge în stația „Centru”. În timp ce se afla așezat pe un scaun din partea din spate a autobuzului, acesta a fost abordat de un bărbat în vârstă de peste 40 de ani, care l-a sărutat pe obraz fără consimțământ. După incident, cei doi au coborât din autobuz în stația „Centru”, plecând în direcții diferite.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor. În urma activităților informativ-operative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale, autorul faptei a fost identificat ca fiind Gheorghe Ciuhan, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Suceava.

La data de 28 ianuarie 2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect. În aceeași zi a fost emis un mandat de aducere, care a fost pus în executare la data de 29 ianuarie 2026, ora 06.00, când bărbatul a fost identificat la domiciliu și condus la sediul poliției.

Prin ordonanța din 29 ianuarie 2026, suspectul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu ora 08.05 și până la data de 30 ianuarie 2026, ora 08.05, fiind introdus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă din subordinea I.G.P.R. Acesta urmează să fie prezentat Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles