More
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Ritmic Suceava

    Șezătoarea Vicovenilor readuce spiritul satului bucovinean. Meșteșug, muzică și întâlniri între generații, la Vicovu de Sus

    Vicovu de Sus devine, la început de februarie, locul unde tradiția prinde din nou viață. Cea de-a V-a ediție a evenimentului cultural-educativ „Șezătoarea Vicovenilor”, care se va desfășura în intervalul 3 – 6 februarie 2026, aduce împreună gospodine, meșteri populari, elevi, cadre didactice și artiști consacrați, într-un demers care își propune să redea comunității frumusețea obiceiurilor de odinioară și să transmită mai departe valorile autentice ale satului bucovinean.

    Prima zi de șezătoare va debuta la Centrul Cultural Bucovina – Vicovu de Sus, acolo unde gospodinele se vor întâlni pentru a da startul atelierelor de lucru și pentru a recrea atmosfera șezătorilor de altădată. Încă de la primele ore, participanții vor avea ocazia să se cunoască, să împărtășească experiențe și să se apuce de lucru, așa cum se întâmpla odinioară în casele satului.

    Evenimentul va fi deschis și către tânăra generație. Elevii școlilor din Vicov, alături de cadre didactice și elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuți, vor lua parte la atelierele dedicate realizării unor piese vestimentare din costumul popular. Participanții vor putea admira expozițiile prezente, vor analiza îndeaproape munca meșterilor populari și vor descoperi, pas cu pas, sensul și valoarea tradițiilor locale, într-o întâlnire autentică cu frumosul specific zonei.

    Atmosfera de lucru va fi completată de momente artistice atent alese. Grupul vocal Floricelele Vicovene va aduce cântecul tradițional în mijlocul șezătorii, oferind un cadru sonor care amintește de serile de iarnă de odinioară, iar Grupul de balet al Atelierului Educațional Kinder Club va prezenta un moment coregrafic inspirat din folclorul românesc.

    Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 17.00, moment în care oficialitățile prezente vor adresa mesaje participanților și vor sublinia importanța păstrării și promovării tradițiilor locale ca formă de educație și identitate culturală.

    Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii va fi reîntâlnirea cu artista Elena Pădure, originară din Vicovu de Sus, a cărei prezență va stârni emoție atât în rândul prietenelor din copilărie, cât și al publicului care o apreciază și o prețuiește de-a lungul timpului.

    Seara va continua cu un amplu program artistic, susținut de invitați de marcă ai folclorului bucovinean. Călin Brăteanu și Taraful Obcina vor readuce în atenția publicului spiritul Balului Gospodarilor, o tradiție pe care artistul a reușit să o repună în valoare în lumea satului. Rapsodul popular Viorel Pitic va urca pe scenă alături de nepotul său, poliinstrumentistul Alexandru Cozaciuc, și de tânărul fluieraș Ianis Șotropă, într-un moment simbolic al schimbului de generații la fluier.

    Interpreta Ionela Popescu va aduce cântecele autentice ale subzonei Rădăuți, evocând obiceiurile și viața satului bucovinean, iar gemenele Delia și Denisa Babalean vor completa seara cu glasurile lor cristaline, într-o atmosferă caldă, apropiată de spiritul șezătorilor de altădată. Talentele locale nu vor lipsi, iar gazda evenimentului, Liliana Ursachi, va readuce în atenția publicului cântece bătrânești, păstrate cu grijă din generație în generație.

    Finalul primei seri de șezătoare va aparține Fanfarei din Stamate, care va invita publicul la joc, așa cum se întâmpla firesc la finalul șezătorilor tradiționale, când munca se încheia cu voie bună și dans.

    Cea de-a V-a ediție a Șezătorii Vicovenilor reunește un număr impresionant de artiști, ansambluri și invitați, transformând evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunității. Prin acest demers cultural-educativ, organizatorii își propun nu doar să celebreze tradiția, ci să o transmită mai departe, într-o formă vie, către generațiile viitoare, demonstrând că satul bucovinean își păstrează identitatea prin oameni, cântec, meșteșug și spirit de comunitate.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles