Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un șofer beat s-a proptit cu mașina în gardul unei case din Udești, nu înainte de a acroșa alte două mașini parcate

Un accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni, 12 ianuarie 2026, în jurul orei 01.45, pe strada Școlii din localitatea Udești, s-a soldat cu pagube materiale importante, după ce un șofer aflat sub influența alcoolului a pierdut controlul volanului.

Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, Sergiu R., în vârstă de 29 de ani, din Udești, conducea un autoturism BMW, când, pe fondul vitezei, a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate în afara părții carosabile, un BMW înmatriculat în Anglia și un Volkswagen. După impact, autoturismul condus de acesta a ricoșat în gardul unui imobil de pe aceeași stradă.

Evenimentul a fost semnalat la 112 de un localnic, iar la fața locului au intervenit lucrătorii S.P.R. 2 Ipotești. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Județean Suceava, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles