Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Sărbătorile de iarnă au luat sfârșit și au început bătăile în familiile sucevenilor. Cocubine, soții și soți altoiți de partenerii lor de viață

La 10.01.2021, la ora 08.33,Poliția orașului Vicovu de Sus a fost sesizată prin 112 de către Augusta P., de 24 ani, din comuna Straja, cu privire la faptul că concubinul său, Alexandru P., de 27 ani, localnic, a agresat-o fizic.

La fața locului a fost identificată apelanta care a declarat  faptul că, în data de 10.01.2021, concubinul său a agresat-o fizic, pe fondul unor neînțelegeri. Persoana vătămată a precizat că nu dorește să fie transportată la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale și nu dorește emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă s-a procedat la întocmirea formularului de risc, iar prin prisma răspunsurilor oferite de victimă s-a constatat că nu există risc iminent.

De asemenea, persoana vătămată Augusta P. nu a depus plângere penală.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „violență în familie”.

Tot la 10.01.2021, la ora 20.18, Maria L., de 29 ani, din municipiul Rădăuți, a sesizat faptul că este bătută de soț. Din discuțiile purtate cu cei doi soți și din cercetările efectuate a reieșit faptul că la data de 10.01.2021, Maria L. se afla la domiciliu împreună cu soțul său Mitică L., de 34 ani, iar, în jurul orei 20.00, aceștia au avut o discuție contradictorie, care a degenerat prin faptul că bărbatul și-a lovit soția cu palma peste față, provocându-i leziuni. De asemenea acesta a amenințat-o cu acte de violență.

A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, în urma căruia a reieșit că există un risc iminent asupra vieții și integrității corporale a victimei.

S-a emis ordin provizoriu de protecție împotriva lui Mitică L. pentru o perioadă de 5 zile, având interdicția de a nu se apropia de soție și cei 4 copii la o distanță de 10 metri, precum și de locuința acestora.

A fost solicitat un echipaj SAJ Rădăuți care i-a acordat îngrijiri de specialitate Mariei L..

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „violența în familie” și „amenințare”.

În seara de 10.01.2021, la ora 22.55, Secția de Poliție Rurală 10 Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către Robel V., de 43 ani, din comuna Valea Moldovei, cu privire la faptul că a fost lovit de soție.

A fost identificat apelantul la domiciliul acestuia, ocazie cu care a declarat faptul că în seara zilei de 10.01.2021 a avut un conflict în familie cu soția sa, Lucia V., de 43 ani, tot din localitate, conflict în urma căruia aceasta din urmă a plecat la domiciliul părinților săi din aceeași localitate. Totodată, persoana vătămată Robel V. a mai relatat faptul că, în jurul orei 22.30 s-a deplasat la locuința socrilor pentru a o convinge pe soția sa să se reîntoarcă la domiciliu, însă între cei doi soți s-a iscat un nou conflict, în urma căruia Lucia V. l-a lovit pe soțul său cu palma peste față, provocându-i leziuni care nu necesită îngrijiri medicale.

Bărbatul nu a solicitat intervenția ambulanței la fața locului menționând că nu este necesar.

Acestuia i s-au adus la cunoștință prevederile Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, însă a refuzat acest lucru. Totodată, s-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar în urma completării acestuia s-a constatat faptul că nu există risc iminent în vederea emiterii un ordin de protecție provizoriu.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles