Ancheta în cazul teribilului accident rutier produs pe 19 noiembrie 2025, la Preutești, în urma căruia și-a pierdut viața Mihai I., un bărbat de 47 de ani din localitate, scoate la iveală detalii șocante despre încercările făcute pentru ascunderea urmelor.
Imediat după impact, tânărul Alexandru Florin Verdeanu, în vârstă de 22 de ani, a părăsit locul accidentului și a condus autoturismul Volkswagen Passat până la locuința lui Gabriel Slabu, în localitatea Arghira. Acolo, atât el, cât și martorii au observat sânge pe roata dreapta față și pe partea laterală a vehiculului. În acel moment, Paul-Andrei Slabu, prietenul acestuia, ar fi luat o sticlă cu apă și ar fi început să curețe urmele de sânge. Detaliile au fost confirmate chiar de inculpat și de martori.
Reexaminarea tehnică a autoturismului a scos la iveală urme clare de destratificare a prafului, create dinamic, care porneau de la portiera dreapta spate și continuau până pe aripa față, indicând fără dubiu mecanismul impactului.
După ce prietenul său i-a șters urmele vizibile, Verdeanu a condus mașina până la marginea pădurii și înapoi, aproximativ 600 de metri, în încercarea de a murdări vehiculul cu noroi și a ascunde orice urmă care ar fi putut trăda accidentul mortal.
Având în vedere probele adunate, pe 25 noiembrie, anchetatorii au extins urmărirea penală împotriva lui Paul-Andrei Slabu pentru „modificarea sau ștergerea urmelor accidentului”. O zi mai târziu, pe numele acestuia a fost pusă în mișcare acțiunea penală, iar tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Autorul accidentului, Alexandru Verdeanu, a fost găsit abia joi după-amiază la domiciliul său, după o amplă mobilizare de polițiști, inclusiv luptători SAS. Mașina implicată în accident se afla parcată în curte. Testările ulterioare pentru alcool și droguri au ieșit negative, însă verificarea a fost efectuată la multe ore după tragedie.
Accidentul s-a produs pe drumul județean 208, la intrarea în Preutești. Autoturismul în care se aflau cinci tineri a trecut efectiv peste un pieton de 47 de ani, aflat fie pe mijlocul drumului, fie întins pe carosabil. Impactul a fost fatal, capul victimei fiind zdrobit. Verdeanu nu a oprit nici măcar o clipă pentru a vedea ce s-a întâmplat.
Ulterior, s-a stabilit că acesta conducea fără permis și folosea mașina împrumutată. Prietenul care i-a dat cheile, știind că tânărul nu deține permis, s-a ales și el cu dosar penal pentru încredințarea vehiculului unei persoane neautorizate.
Judecătoria Fălticeni a admis propunerea procurorilor și a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Alexandru Verdeanu. Procurorul de caz va stabili încadrarea definitivă privind moartea victimei, cel mai probabil ucidere din culpă.
Cazul rămâne în atenția publicului, atât prin gravitatea faptelor, cât și prin încercările disperate de a ascunde urmele unei tragedii care a curmat viața unui bărbat de 47 de ani.
