Un caz care a zguduit comunitatea din Burdujeni Sat s-a încheiat definitiv, după ce Tribunalul Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii pe numele lui Gheorghe-Dan Ungureanu, un bărbat de 49 de ani din municipiul Suceava, cunoscut drept unul dintre groparii cimitirului din Burdujeni. Acesta a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și cultivarea, deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
La data de 6 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Suceava, împreună cu agenții Secției de Poliție Burdujeni, l-au identificat pe Ungureanu la domiciliul său, în Burdujeni Sat. În aceeași zi, în jurul orei 16.30, acesta a fost arestat, escortat și încarcerat în Penitenciarul Botoșani, unde își va ispăși pedeapsa.
Cazul său a atras atenția publicului încă de la primele descoperiri făcute de DIICOT Suceava în vara anului 2024. Procurorii, sprijiniți de polițiștii Antidrog, au descoperit atunci o adevărată cultură de canabis chiar în grădina bărbatului din Burdujeni Sat, monitorizată inclusiv din aer, cu ajutorul dronelor. Ancheta a arătat că Ungureanu Gheorghe-Dan îngrijea o plantație întinsă de canabis, aflată în diverse stadii de dezvoltare, cu peste 1.000 de plante și aproximativ 12-14 kilograme de material vegetal deja recoltat. Plantele erau uscate și pregătite pentru vânzare.
Potrivit procurorilor DIICOT, între martie și iunie 2024, bărbatul a cultivat, deținut și comercializat droguri de risc către mai mulți consumatori din județul Suceava, inclusiv către minori. Perchezițiile efectuate la domiciliul său au scos la iveală peste patru kilograme de canabis ambalat, peste zece kilograme de fragmente vegetale, pungi cu semințe, dar și recipiente pregătite pentru distribuție.
În fața anchetatorilor, Ungureanu a încercat să-și justifice activitatea, declarând că plantele ar fi fost destinate unor persoane cu afecțiuni medicale, însă explicația sa a fost respinsă de procurori. Totodată, sursa semințelor de canabis nu a fost dezvăluită, însă anchetatorii au indicat că acestea ar fi putut proveni din achiziții online, de pe site-uri obscure care comercializează astfel de produse.
Cunoscut în comunitate pentru meseria sa de gropar, Gheorghe-Dan Ungureanu avea și un istoric de comportament violent, mama sa obținând anterior un ordin de protecție împotriva lui, după mai multe scandaluri domestice.
În primă instanță, Tribunalul Suceava l-a condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere și obligația de a presta 120 de zile de muncă în folosul comunității, fie la Primăria municipiului Suceava, fie la Primăria comunei Ipotești. Procurorii DIICOT au considerat însă pedeapsa prea blândă și au formulat apel, iar Curtea de Apel Suceava le-a dat dreptate. Judecătorii au înăsprit sentința, transformând pedeapsa în una cu executare în regim de detenție.
În același dosar au fost implicați și alți inculpați: un minor, față de care s-a dispus măsura educativă a supravegherii pentru patru luni, fiind găsit vinovat de trafic și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, precum și doi consumatori care au primit amenzi penale de 1.200 de lei fiecare.
