Casa de Cultură a Sindicatelor din Câmpulung Moldovenesc a reprezentat, timp de generații, un reper al vieții culturale și educaționale a orașului Din păcate, în prezent, această instituție cu valoare simbolică este tratată strict ca un imobil comercial, iar Sala Mare – spațiul central al activităților culturale – este supusă unor lucrări de transformare în spațiu de retail.
Alianța pentru Unirea Românilor – Filiala Câmpulung Moldovenesc condamnă ferm această direcție de administrare și se alătură demersurilor civice care cer oprirea oricărei acțiuni ce compromite ireversibil destinația culturală a clădirii. Considerăm că administrarea patrimoniului cultural nu poate fi ghidată exclusiv de criterii economice, cu atât mai puțin atunci când este vorba despre un spațiu cu o asemenea încărcătură pentru istoria locală.
Deși AUR Câmpulung Moldovenesc își desfășoară activitatea într-un spațiu închiriat în această clădire, subliniem că închirierea unor birouri administrative nu poate fi echivalată cu reconversia unei săli de spectacole în centru comercial. Funcția esențială a unei Case de Cultură este una publică, educațională și artistică, iar această funcție trebuie protejată și restaurată.
Pentru Alianța pentru Unirea Românilor, problema Caselor de Cultură din România este una de interes național. În acest sens, deputatul AUR sucevean Petru-Gabriel Negrea a transmis o solicitare oficială către Guvernul României și Ministerul Culturii, prin care solicită reluarea procedurilor de clasare ca monument istoric pentru aceste clădiri, acolo unde este cazul, precum și identificarea unor soluții legislative pentru transferul sau parteneriatul instituțional între stat și autoritățile locale. Lipsa de acțiune din partea statului nu poate continua să fie un pretext pentru distrugerea unui patrimoniu colectiv.
AUR Câmpulung Moldovenesc solicită sindicatelor care administrează Casa de Cultură să își asume responsabilitatea publică pe care o presupune proprietatea asupra unui spațiu cu rol identitar. Cerem păstrarea caracterului cultural al clădirii și inițierea unui dialog cu comunitatea locală în vederea găsirii unei soluții demne și durabile.
Casa de Cultură nu este doar un imobil. Este o instituție a memoriei locale. Este locul unde s-au format generații și unde cultura a fost mereu mai mult decât o simplă activitate – a fost o formă de viață comunitară. În fața unui asemenea simbol, responsabilitatea tuturor este de a acționa, nu de a închide ochii.
AUR Câmpulung Moldovenesc va sprijini, prin toate căile legale și instituționale, salvarea acestei clădiri și readucerea ei în circuitul public pentru care a fost gândită și construită.
