Un caz medical deosebit de complex a pus la încercare, în seara zilei de 22 octombrie 2025, profesionalismul și capacitatea de reacție a echipelor medicale din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava. Un pacient în vârstă de 53 de ani, diagnosticat cu accident vascular cerebral (AVC) ischemic acut, a fost transferat de la Iași la Suceava după efectuarea trombolizei, pentru tratament endovascular de urgență.
După o intervenție reușită de recanalizare endovasculară cerebrală, menită să restabilească circulația sângelui în zona afectată a creierului, pacientul a suferit brusc un infarct miocardic acut anterior. Situația critică a impus o mobilizare rapidă a echipelor din Secția de Cardiologie și Laboratorul de Cardiologie Intervențională, care au intervenit prompt, asigurând continuitatea tratamentului de urgență. Prin coordonarea eficientă între specialitățile implicate, pacientul a beneficiat de o dublă intervenție salvatoare – neurologică și cardiologică – într-un interval extrem de scurt de timp.
Reușita acestui caz confirmă încă o dată nivelul ridicat de competență medicală și organizare din cadrul Spitalului Județean Suceava, unde funcționează de patru ani Acțiunea Prioritară „AVC”, program național destinat tratamentului rapid al accidentelor vasculare cerebrale ischemice. Serviciul este disponibil permanent, 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână, iar numărul pacienților tratați este în continuă creștere. În 2025, la doar zece luni de la începutul anului, au fost deja tratați 123 de pacienți, egalând numărul total de cazuri din întreg anul precedent.
În paralel, Spitalul Județean Suceava derulează și Programul Acțiune Prioritară IMA (Infarct Miocardic Acut), activ din 2019, care funcționează ca serviciu integrat în cadrul unității. Acest program este susținut aproape integral de doi medici cardiologi intervenționiști care asigură intervenții de urgență pentru peste 400 de pacienți anual, contribuind decisiv la salvarea multor vieți aflate în pericol.
Conducerea unității a transmis mulțumiri întregii echipe multidisciplinare implicate – medicilor de urgență, specialiștilor în radiologie intervențională, neurologie, terapie intensivă, cardiologie și cardiologie intervențională, precum și personalului medical și auxiliar – pentru profesionalismul, implicarea și colaborarea exemplară care au făcut posibilă salvarea vieții pacientului. De asemenea, au fost adresate mulțumiri centrelor medicale din țară care referă pacienți către Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, pentru încrederea constantă și cooperarea în cazurile de urgență majoră.
Prin astfel de reușite, Spitalul Județean Suceava confirmă că a devenit un centru medical de referință în zona Moldovei, capabil să gestioneze cazuri critice complexe și să ofere pacienților șanse reale la viață, prin intervenții rapide, coordonate și de înaltă precizie.
