Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Doi frați din Tișăuți reținuți după un val de agresiuni comise în Suceava. Procurorii i-au pus sub acuzare pentru loviri și tulburarea ordinii publice

Polițiștii suceveni au reușit să dea de urma autorilor a două agresiuni violente comise la începutul lunii octombrie, în municipiul Suceava. După o anchetă complexă derulată de Biroul Investigații Criminale, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a fraților Daniel-Mihai Pauliuc (26 de ani) și Ștefan-Alexandru Pauliuc (34 de ani), ambii din satul Tișăuți, comuna Ipotești. Cei doi sunt cercetați pentru patru infracțiuni de „lovire sau alte violențe” și pentru „tulburarea ordinii și liniștii publice”, fapte comise în noaptea de 2 octombrie 2025.

Potrivit anchetatorilor, cele două cazuri de agresiune s-au produs în interval de câteva ore, iar în urma investigațiilor s-a stabilit că autorii erau aceiași. Prin ordonanța procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, dosarele au fost reunite și transmise Biroului Investigații Criminale, pentru continuarea cercetărilor.

Anchetatorii au stabilit că în noaptea de 2 octombrie 2025, în jurul orei 00.30, cei doi frați, aflați sub influența băuturilor alcoolice, se aflau în fața magazinului Profi, de pe strada Mărășești din Suceava. Pe fondul unui conflict spontan, Daniel-Mihai Pauliuc l-a lovit cu pumnul în zona feței pe Liviu N., provocându-i leziuni care au necesitat 5–7 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal emis de Serviciul Județean de Medicină Legală (SJML) Suceava.

În același context, cei doi frați i-au agresat și pe Ivan P. și Bogdan K., lovindu-i cu pumnii și cauzându-le suferințe fizice, fapt ce a creat panică printre persoanele aflate în zonă. Totodată, victimele Maxim V. și Liviu N. au suferit leziuni care au necesitat între 5 și 13 zile de îngrijiri medicale, potrivit rapoartelor medico-legale.

Având în vedere gravitatea incidentelor și starea de teamă generată în rândul martorilor, procurorii au dispus extinderea cercetărilor și pentru infracțiunea de „tulburarea ordinii și liniștii publice”. Ulterior, prin ordonanța emisă la data de 16 octombrie, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, stabilindu-se că cei doi frați sunt responsabili de: două infracțiuni de „lovire sau alte violențe” în dauna lui Ivan P. și Bogdan K., două infracțiuni de „lovire sau alte violențe” în dauna lui Liviu N. și Maxim V., o infracțiune de „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

În baza probatoriului administrat, la data de 17 octombrie 2025, organele de cercetare penală au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi suspecți, măsura fiind confirmată de procurorul de caz.

Frații Pauliuc au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de 18 octombrie să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunerea de luare a măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de Poliția Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii faptelor și a tragerii la răspundere penală a celor vinovați.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles