În noaptea de 21 septembrie 2025, în jurul orei 04.30, polițiștii de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Suceava, aflați în patrulare pe raza orașului, au observat un autoturism marca Fiat care a efectuat un viraj la stânga din stația 22 Decembrie către Burdujeni, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu. Vehiculul a fost interceptat și oprit pe strada Ana Ipătescu, în zona parcului central.
La volan a fost identificat Marius A., în vârstă de 39 de ani, domiciliat în municipiul Brașov, posesor al permisului de conducere categoria B. În urma verificării stării acestuia, polițiștii au constatat că emana halenă alcoolică, iar testul alcooltest a indicat o alcoolemie de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Verificările suplimentare au arătat că autoturismul Fiat era asigurat prin poliță RCA și avea inspecția tehnică periodică valabilă. Totodată, numitului Marius A. i s-a adus la cunoștință că nu mai are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Pe numele său a fost întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
