Tragedie într-un apartament din municipiul Suceava. La data de 23 august 2025, în jurul orei 13.25, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către Lăcrămioara S. cu privire la faptul că din locuința lui Ion B., situată pe Aleea Venus, curge apă. Având în vedere sesizarea, polițiștii au constituit o echipă operativă care s-a deplasat imediat la fața locului pentru a verifica situația.
Ajunși la apartament, lucrătorii din cadrul Biroului Ordine Publică au constatat că ușa era deschisă, iar cheia se afla în yală pe interior. Continuând verificările, aceștia l-au identificat pe Ion B., în vârstă de 69 de ani, decedat în cada din baia locuinței. Victima locuia singură, soția sa fiind plecată împreună cu cei doi copii majori în străinătate.
Vecinii a menționat că ultima dată când l-au văzut pe bărbat este în jurul amiezii zilei de de 22 august 2025. În urma cercetării la fața locului, polițiștii nu au constatat urme de răvășire în apartament sau semne de violență pe cadavru, ceea ce a orientat ancheta către o posibilă moarte accidentală sau prin cauze naturale.
Cadavrul a fost preluat de lucrătorii SC Efemer SRL și transportat la Serviciul de Medicină Legală al Spitalului Județean Suceava, unde va fi supus necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului și a împrejurărilor în care s-a produs acesta.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă la nivelul Biroului Investigații Criminale, pentru documentarea completă a evenimentului și stabilirea tuturor elementelor care au condus la decesul bărbatului.
