Un incendiu izbucnit miercuri, 6 august 2025, în jurul orei 12.50, la hala de producție Nico-Paul din comuna Bogdănești, a pus pe jar localnicii și angajații unei firme din zonă, dar a fost lichidat înainte de sosirea echipajelor de intervenție.
Hala afectată aparține societății comerciale SC Nico-Paul SRL și este amplasată într-o zonă izolată, la marginea nordică a perimetrului companiei, fără vecinătăți în apropiere. La momentul producerii incendiului, în interior nu se desfășura nicio activitate de producție.
Fumul dens a fost observat de persoane aflate în apropiere, care au alertat paznicul și au sunat la numărul unic de urgență 112. Împreună cu câteva persoane din zonă, paznicul a intervenit prompt cu ajutorul unei motopompe, reușind să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă sau să producă daune majore.
Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 13.03, iar la fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială din cadrul ISU Bucovina – Detașamentul Fălticeni, precum și autospeciale de intervenție ale primăriilor Bogdănești și Râșca. Odată ajunși la fața locului, pompierii au efectuat verificările necesare și au stabilit că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit produs la un motor electric amplasat în interiorul halei metalice, cu o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
Focul nu s-a propagat, iar hala nu a suferit daune structurale. Singura pierdere materială a fost distrugerea completă a motorului electric afectat, valoarea estimativă a prejudiciului ridicându-se la aproximativ 5.000 de lei.
Autoritățile au efectuat cercetări la fața locului și au concluzionat că nu există suspiciuni privind comiterea vreunei infracțiuni în legătură cu incidentul.
