More
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Tipografie Suceava Facos Suceava
    Ritmic Suceava

    Un bosâncean a ajuns la spital după ce un motocultor a fost lovit de o mașină, la Luncușoara

    Un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat în vârstă de 58 de ani a avut loc luni, 4 august 2025, pe Drumul Județean 208A, între localitățile Luncușoara și Bosanci. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 10.40 și a fost provocat de o manevră neregulamentară de depășire.

    Potrivit primelor informații, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din satul Plăvălari, comuna Udești, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia, se deplasa pe DJ208A din direcția Luncușoara către Bosanci. La un moment dat, acesta nu a respectat regulile privind depășirea și a acroșat un motocultor marca RUPIS, care tracta o semiremorcă DKD. Vehiculul agricol era condus regulamentar de un bărbat de 58 de ani din Bosanci.

    În urma impactului, conducătorul motocultorului a suferit leziuni ușoare, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la Spitalul Clinic Județean Suceava. Cadrele medicale i-au stabilit diagnosticul de „contuzie coloană lombară prin accident rutier”.

    Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilometru. Rezultatul a fost negativ în cazul șoferului autoturismului, însă pentru conducătorul motocultorului a fost înregistrată o valoare de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ancheta continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles