Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Mamă evacuată din locuință prin ordin de protecție provizoriu după ce și-a agresat soțul și fiica, la Stulpicani

Un nou caz de violență domestică a fost înregistrat în județul Suceava, în seara zilei de miercuri, 2 iulie 2025, în comuna Stulpicani. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Frasin au intervenit după ce o tânără de 20 de ani a semnalat, printr-un apel la 112, că mama sa manifestă un comportament violent în cadrul familiei.

Echipajul deplasat la fața locului a stabilit că între Florica M. și soțul său, Dumitru M., a izbucnit un conflict în jurul orei 21.30. Disputa, generată de neînțelegeri familiale, a degenerat într-un act de agresiune fizică. Potrivit constatărilor, bărbatul a fost lovit cu palmele peste față de către soția sa. În încercarea de a calma spiritele, fiica lor, Petronela M., a intervenit, fiind la rândul ei agresată.

În locuința familiei din satul Stulpicani se aflau și ceilalți doi copii ai cuplului, în vârstă de 15, respectiv 5 ani. Victimele au refuzat transportul la spital, însă au fost îndrumate către Serviciul de Medicină Legală Suceava, în vederea obținerii unui certificat medico-legal.

În urma completării formularelor de evaluare a riscului, polițiștii au constatat existența unui risc iminent pentru siguranța celor doi membri ai familiei agresați. Ca urmare, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe numele femeii, valabil pentru o perioadă de 5 zile.

Conform măsurilor impuse de ordin, aceasta este obligată să părăsească temporar domiciliul și să păstreze o distanță minimă de 200 de metri față de soțul și fiica sa. Victimele au refuzat aplicarea măsurii suplimentare privind purtarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.

Situația a fost comunicată și Compartimentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei comunei Stulpicani, pentru luarea în evidență și monitorizarea ulterioară a cazului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de violență în familie, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal. Ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele producerii agresiunii, urmând a fi dispuse măsurile procedurale legale.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles