Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat din Arbore și-a dat tatăl pe mâna Poliției pentru că l-a amenințat cu bătaia

Un nou caz de conflict intrafamilial a fost raportat în județul Suceava, în seara zilei de miercuri, 2 iulie 2025, în comuna Arbore. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca au fost sesizați, în jurul orei 22.10, de către un bărbat care a reclamat că a fost amenințat de propriul tată în urma unei dispute izbucnite la domiciliul acestuia.

La fața locului a fost identificat apelantul, un bărbat în vârstă de 38 de ani, care a relatat verbal faptul că, în contextul unei discuții în contradictoriu cu tatăl său, în vârstă de 64 de ani, a fost amenințat cu acte de violență. Potrivit relatărilor oferite polițiștilor, incidentul i-a provocat acestuia o stare de temere.

Conform verificărilor efectuate de echipajul ajuns la intervenție, persoana reclamată a negat acuzațiile privind amenințările. Totodată, la momentul intervenției, fiul nu prezenta urme vizibile de violență și a refuzat intervenția unui echipaj medical.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului conform prevederilor legale în vigoare. Evaluarea a indicat existența unui risc iminent, ceea ce ar fi permis emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Cu toate acestea, persoana vătămată s-a opus măsurii, fiind îndrumată să se adreseze Judecătoriei Rădăuți pentru obținerea unui ordin de protecție pe cale civilă.

Incidentul dintre cei doi nu a fost singurul din cursul aceleiași zile. La ora 21.00, polițiștii au fost solicitați să intervină în urma unui apel la 112 făcut de concubina fiului, care a sesizat că a avut un conflict verbal cu socrul său. La acel moment, echipajul deplasat la fața locului a aplanat conflictul, iar bărbatul de 64 de ani a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 500 de lei pentru adresare de injurii.

Toate persoanele implicate în cele două incidente locuiesc în imobile separate, dar situate în aceeași curte.

Ulterior, bărbatul care a făcut sesizarea din seara zilei de 2 iulie a depus o plângere penală împotriva tatălui său, pentru săvârșirea infracțiunii de „amenințare”. În acest caz a fost întocmit un dosar penal care urmează să fie soluționat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Arbore.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles