Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Doi ani de închisoare pentru un individ din Stulpicani care s-a urcat la volanul unei mașini fără a avea permis de conducere

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Stulpicani, a fost încarcerat miercuri, 21 mai 2025, în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. Acesta fusese condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de doi ani pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis.

Mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea a fost transmis de către Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, la ora 14.00, către polițiștii din zona de competență, care au demarat imediat procedurile de punere în aplicare.

Bărbatul, identificat ca fiind Simion Solomon, a fost localizat la domiciliul său de pe strada Paltin din comuna Stulpicani. După identificare, polițiștii au format escorta necesară pentru transferul acestuia către unitatea de detenție.

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 18.25, condamnatul a fost predat și încarcerat în Penitenciarul Botoșani, unde își va executa pedeapsa stabilită de instanță.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles