Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Bonnie&Clyde de Bucovina au ajuns în arestul Poliției după ce au comis mai multe jafuri în Belgia

La 10.12.2020, au fost puse în executare două mandate europene de arestare, emise de autoritățile judiciare din Belgia față de un tânăr, de 26 de ani, domiciliat în municipiul Suceava și o femeie, de 32 de ani, din municipiul București.

Mandatele au fost emise pentru săvârșirea infracțiunilor de jaf armat și organizat, trafic ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope și falsificarea de documente administrative și traficarea acestora, conform legislației statului emitent al mandatelor.

Cei doi au fost identificați la ora 16.13, de către polițiștii din cadrul Poliției municipiului Suceava, fiind căutați la adresele de domiciliu de către lucrătorii de poliție. Ulterior, au fost preluați de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și prezentați în fața procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În baza semnalărilor emise de autoritățile din Belgia, pe numele celor două persoane solicitate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, a emis ordonanțe de reținere pentru 24 ore, urmând ca la data de 11.12.2020, să fie prezentați în fața Curții de Apel Suceava.

Cei doi au fost depuși în CRAP Suceava, aceștia figurând ca și persoane urmărite, urmând a se solicita revocarea măsurilor.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles