Un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane a avut loc luni dimineață, 31 martie 2025, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava.
Incidentul a fost raportat autorităților la ora 08.00, iar echipajele Poliției Municipiului Suceava s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a efectua cercetări.
Din primele verificări efectuate de echipa operativă, împreună cu specialiști criminaliști, s-a stabilit că accidentul s-a produs în jurul orei 07.45.
Ionela C., aflată la volanul unui autoturism marca Seat Leon, circula pe strada Aleea Dumbrăvii din Suceava.
Ajunsă la intersecția cu strada Gheorghe Doja, aceasta nu a respectat semnificația indicatorului „STOP” și a pătruns în intersecție cu intenția de a vira la stânga.
În acel moment, autoturismul a fost lovit de un Mercedes-Benz Vito, condus de Adrian J., care circula regulamentar pe drumul prioritar.
Impactul a fost puternic, iar în urma acestuia patru persoane aflate în Mercedes-Benz au suferit răni ușoare.
Este vorba despre Dumitru B. (pasager dreapta față), Geanina-Nicoleta Z. (pasager stânga spate), Petru-Marian A. (pasager dreapta spate) și Emanuela-Bernadeta S. (pasager mijloc spate). Aceștia au fost transportați la Spitalul Clinic Județean Suceava pentru investigații medicale, dar nu au necesitat internare.
Atât șoferița autoturismului Seat Leon, cât și șoferul Mercedes-Benz Vito au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În acest caz, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”. Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.



