Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un italian a fost rănit într-un accident produs de un ucrainean, la Siret

Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc luni dimineață, 31 martie 2025, pe Drumul Național 2 (E85), la intrarea în orașul Siret dinspre Suceava.

Incidentul a fost raportat printr-un apel la 112 la ora 09.57, iar echipajele Poliției orașului Siret s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a efectua cercetări.

Din primele verificări, s-a stabilit că, în jurul orei 09.50, cetățeanul ucrainean Vasyl K., în vârstă de 70 de ani, conducea un autoturism marca Toyota Yaris pe direcția Suceava – Punctul Vamal Siret.

Ajuns în apropierea intersecției DN 2 E85 cu strada Sucevei, șoferul a pierdut controlul volanului din cauza neatenției și a neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind ud.

Autoturismul a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp de pe marginea drumului.

În urma impactului, autoturismul a fost grav avariat, iar pasagerul din dreapta față, cetățeanul italian Flavio B., în vârstă de 65 de ani, a suferit răni ușoare. Acesta a fost diagnosticat preliminar cu traumatism cranio-cerebral și hematom frontal și a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru investigații medicale suplimentare.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat), motiv pentru care nu s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În acest caz, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Formațiunii Rutiere Siret pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles