More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un botoșănean și-a pierdut viața după ce a intrat pe contrasens și s-a izbit într-un TIR, la Coșna

    Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață, 31 martie 2025, pe Drumul Național 17, în zona satului Podu Coșnei, comuna Coșna.

    În urma impactului dintre un autoturism Volkswagen și un autocamion Volvo, șoferul autoturismului, Iulian A., în vârstă de 41 de ani, din comuna Ibănești, județul Botoșani, și-a pierdut viața.

    Incidentul a fost raportat la 112 la ora 09.58, iar echipa operativă a Poliției Municipiului Vatra Dornei s-a deplasat de urgență la fața locului.

    Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs în jurul orei 09.55, atunci când Iulian A., aflat la volanul autoturismului său, care circula pe direcția Poiana Stampei – Vatra Dornei, a pierdut controlul volanului din cauza oboselii și a intrat pe contrasens.

    Autoturismul a intrat în coliziune frontală cu un autocamion Volvo, condus regulamentar de Paul D., un șofer în vârstă de 36 de ani din comuna Florești, județul Cluj.

    Impactul a fost extrem de violent, iar din nefericire, șoferul autoturismului Volkswagen nu a supraviețuit.

    La fața locului au intervenit echipaje ale Poliției, Serviciului de Ambulanță și ISU, însă pentru Iulian A. nu s-a mai putut face nimic.

    Șoferul autocamionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

    Polițiștii rutieri din Vatra Dornei au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”. Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a circumstanțelor care au dus la producerea acestui tragic eveniment rutier.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles