Ionuț Cătălin Molie, bărbatul de 37 de ani care și-a atacat brutal soția aflată în proces de divorț, a fost condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare.
Decizia Curții de Apel Suceava este definitivă.
Cristina Molie, medic rezident la Spitalul Județean Suceava, a trecut printr-un coșmar pe 12 mai 2023. În dimineața acelei zile, în timp ce se pregătea să-și ducă cei doi copii la creșă, fostul soț i-a apărut în fața apartamentului din cartierul George Enescu.
Bărbatul, venit de la Iași, a așteptat-o la ușă, iar în momentul în care femeia a ieșit, a împins-o înapoi în casă și a scos un briceag.
Cu un copil de un an și patru luni în brațe și cu celălalt de trei ani deja ieșit pe casa scării, Cristina a fost atacată fără milă. Bărbatul a lovit-o de mai multe ori, fără să țină cont de prezența copiilor.
Fiul cel mare, rămas pe casa scării, a început să țipe disperat. Agresorul a ieșit, l-a tras în casă, iar în acel moment femeia a reușit să sune la 112.
Polițiștii l-au prins la scurt timp pe strada Universității, aproape de sediul Poliției municipiului Suceava.
Cristina Molie a ajuns la spital cu multiple răni: plagă înjunghiată la nivelul ochiului stâng, plăgi cervicale și contuzie toraco-abdominală. Medicul care a tratat-o a confirmat că atacatorul a încercat să-i scoată un ochi.
Violențele din partea fostului soț nu erau o noutate pentru Cristina. În trecut, ea a fost nevoită să se refugieze într-un centru pentru femei abuzate, iar agresiunile fuseseră semnalate autorităților încă de pe vremea când cei doi locuiau în Iași.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a decis că Ionuț Cătălin Molie nu va avea dreptul de a purta arme și nici de a comunica în vreun fel cu fosta soție timp de patru ani după eliberare. De asemenea, va trebui să îi plătească acesteia despăgubiri de 204.500 de lei, dintre care 200.000 de lei reprezintă daune morale.
