Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un șofer aflat aproape de comă alcoolică s-a răsturnat cu mașina pe cupolă în fața restaurantului Canay din Vadu Moldovei

La 29.11.2020, la ora 11.25, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Vadu Moldovei, aflat în serviciul de patrulare pe raza localității, a fost sesizat prin 112 cu privire la faptul că pe DN 2, pe raza localitatea Vadu Moldovei, în apropierea restaurantului Canay, în afara carosabilului, se află o mașină răsturnată

La locul indicat, pe partea dreaptă, în afara părții carosabile pe sensul de mers Fălticeni – Roman a fost găsit răsturnat pe cupolă, autoturismul marca Ford Focus ce a fost condus de un bărbat, de 30 ani, din comuna Vadu Moldovei, care fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat că avea o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.

În urma producerii evenimentului nu au rezultat victime omenești sau alte pagube materiale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles