România, țara care cândva și-a câștigat libertatea cu prețul sângelui și al speranței, pare să fi ajuns într-un punct critic al istoriei sale. După 35 de ani de tranziție marcată de promisiuni neîmplinite, dezamăgiri repetate și o politică a compromisului, românii par să fi obosit să mai creadă în salvarea venită din partea partidelor tradiționale, PSD și PNL.
Aceste două formațiuni, care au dominat scena politică încă de la căderea regimului comunist, au avut la dispoziție mai mult de trei decenii pentru a demonstra că pot construi o țară modernă, europeană, în care cetățenii să trăiască cu demnitate. În schimb, corupția endemică, proiectele abandonate și incapacitatea de a adresa marile probleme ale societății – educația, sănătatea, infrastructura – au săpat o prăpastie adâncă între alegători și reprezentanții lor.
Această dezamăgire profundă a deschis ușa unui scenariu pe care puțini l-ar fi anticipat: un popor care, dezgustat de vechiul sistem, își îndreaptă privirea spre un personaj controversat, precum Călin Georgescu. Alegerea masivă a unui om care elogiază Rusia lui Vladimir Putin și Mișcarea Legionară nu este doar un vot de protest, ci un strigăt de disperare. Este semnul unui popor care preferă autodistrugerea simbolică, prin sprijinirea unui discurs radical, decât perpetuarea aceluiași ciclu de promisiuni și dezamăgiri.
Dar cum am ajuns aici? Într-o societate exasperată de stagnare, mulți alegători nu mai votează pentru viitor, ci împotriva trecutului. PSD și PNL nu mai sunt percepute ca alternative politice, ci ca simboluri ale unui status quo ce perpetuează inegalitățile și mediocritatea. În lipsa unor opțiuni credibile, unii aleg extremele, căutând iluzia unei soluții salvatoare, indiferent de consecințe.
Acesta nu este doar un eșec al politicienilor, ci și al nostru, ca societate. Am acceptat compromisuri, am tăcut în fața abuzurilor și am permis ca dezamăgirea să ne definească. Alegerea unui lider precum Călin Georgescu reflectă o criză profundă de identitate și de valori. Este un semnal de alarmă că, dacă nu schimbăm direcția, riscăm să pierdem nu doar încrederea în democrație, ci și libertățile câștigate cu greu.
România se află într-un moment de răscruce. Viitorul nu va fi hotărât doar de cei care au dezamăgit în trecut, ci și de curajul nostru de a cere mai mult, de a construi alternative reale și de a ne implica. Schimbarea nu vine din distrugere, ci din responsabilitate. Vom avea puterea să ne ridicăm la înălțimea visurilor noastre sau vom continua să ne îngropăm speranțele sub greutatea propriei resemnări?
