La 22.10.2020, la ora 13.35, Secția de Poliție Adâncata a fost sesizată prin 112 de către un bărbat, din comuna Hânțești, despre faptul că fiul său s-a electrocutat.
Bărbatul locuiește împreună cu soția și copiii săi într-o locuință situată pe raza comunei Hânțești.
La 22.10.2020, în jurul orei 13.20, apelantula întins un cablu electric de la casa bătrânească până la fântâna din curte, cu intenția de a iriga legumele din solariile din grădină. În timp ce cablul era conectat la sursa de electricitate, iar bărbatulse afla în grădină, fiul său, în vârstă de 8 ani, a pus mâna pe cablul electric susmenționat. Din cauza faptului că acesta nu era izolat corespunzător, minorul s-a electrocutat la mâna dreaptă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD care i-au acordat acestuia primele îngrijiri medicale, stabilindu-se diagnosticul „arsură prin electrocutare mâna dreaptă, TCC cu pierdere stare de cunoștință, plagă escoriată pleoapă superioară ochi drept”. În continuare, minorul a fost transportat la UPU din cadrul Spitalului Județean Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
