La data de 6 ianuarie 2024, în jurul orei 22.10, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus au intervenit cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și stingerea unui incendiu, izbucnit la un container de locuit din satul Nisipitu, comuna Ulma.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul containerului, cu pericol de propagare la o magazie din lemn, aflată la mică distanță de focar.
Incendiul a fost stins la ora 23.10.
Au ars bunurile materiale din interior și s-au degradat pereții și stâlpii containerului de locuit.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcția din lemn, aflată în imediata apropiere.



