Astăzi, în jurul orei 11.00, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile între localitățile Sasca Nouă și Rădășeni.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a trei echipaje SAJ.
Au fost implicate patru persoane, două dintre acestea fiind încarcerate.
Au fost extrase cele două persoane încarcerate (semiconștiente) și predate echipajelor medicale și paramedicale.
Toate persoanele implicate în eveniment sunt adulte și la acest moment li se acordă îngrijiri medicale la fața locului.
Cele patru persoane implicate în eveniment sunt transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.



