Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Incendii izbucnite la Câmpulung Moldovenesc și la Cândești în prima zi a anului

Ziua următoare, prima din 2024, pompierii militari câmpulungeni au intervenit și au salvat o casă de locuit din municipiu, unde a izbucnit un incendiu, în camera tehnică a centralei termice, aflată la demisolul clădirii.

Au ars elemente de tâmplărie și circa doi metri cubi de lemn de foc. S-au degradat instalația electrică, cazanul centralei termice și instalația sanitară aferentă, zugrăvelile interioare de la parterul casei și altele.

Nici în acest caz nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire, care a aprins elemente combustibile din camera tehnică a centralei termice, și a pus în pericol întreaga locuință.

Spre finalul primei zile din an, pompierii militari sireteni au avut o intervenție pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din localitatea Cândești, județul Botoșani. Localitatea Cândești se află în zona de competență a Gărzii de Intervenție Siret, iar în sprijinul colegilor noștri, a intervenit și un echipaj de la Detașamentul de pompieri Dorohoi.

La sosirea militarilor, ardeau generalizat o casă de locuit și o bucătărie de vară, cu pericol de propagare la anexele gospodărești, construcții corp comun cu casa, dar și la alte două locuințe învecinate.

Au ars cele două construcții pe o suprafață de aproximativ 190 de metri pătrați, tavanele camerelor pe 120 de metri pătrați, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică, elemente de tâmplărie din lemn și alte bunuri.

Din fericire, nu au fost victime, iar pompierii au salvat restul gospodăriei și cele două case din vecinătate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de soba cu acumulare de căldură lăsată nesupravegheată.

Și cu această ocazie, începem anul cu rugămintea adresată către cetățeni, să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.

Sobe (centrale termice) cu şi fără acumulare de căldură

          – sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

          – pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;

          – focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

          – nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

          – evitaţi supraîncălzirea sobelor;

          – nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

Coșuri pentru evacuarea fumului

          – coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;

          – în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;

          – coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

Instalaţii electrice

          – se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecţiuni sau improvizaţii;

          – se vor utiliza numai siguranţe omologate în tablourile electrice;

          – evitaţi suprasolicitarea instalaţiilor electrice.

Măsuri generale

          – aprinderea focului la aragaz sau în sobele alimentate cu gaze naturale se va face pe principiul „gaz pe flacără”;

          – cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat şi se vor stinge cu apă;

          – verificarea etanşeităţii buteliei de aragaz şi a instalaţiei de alimentare cu gaze se va face numai cu emulsie din apă şi săpun; în niciun caz cu flacără deschisă;

          – pentru încălzirea camerelor de locuit se vor utiliza numai aparate electrice omologate.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles