La data de 21 octombrie 2023, în jurul orei 22.56, Andrei Ș., de 26 de ani, din comuna Vatra Moldoviței, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen pe DN 17A, pe raza localității Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul Mercedes Benz condus regulamentar de Vasile N., de 45 de ani, din orașul Vicovu de Sus.
Vicoveanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Andrei Ș. a refuzat să sufle în etilotest, astfel că a fost dus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în acest sens.
La spital, tânărul a fost de acord să fie testat cu drugtestul și etilotestul, rezultând o alcoolemie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat și faptul că a consumat amfetamină.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Andrei Ș. a fost amendat și cu 1.885 de lei.
