Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un român a fost ucis cu o șurubelniță de fiul său vitreg în Italia: „Mereu ne bătea” (INTERNAȚIONAL)

Un român din Italia a fost ucis cu șurubelnița de către fiul lui vitreg, tot de naționalitate română. Crima a avut loc în localitatea Ardea, din sudul Romei. „Mereu ne bătea”, le-a spus tânărul de 31 de ani le-a spus polițiștilor, după nenorocire.

Crima a avut loc pe 3 octombrie, în jurul orei 21:30. Victima, un român în vârstă de 44 de ani, i-ar fi cerut fiului său vitreg 150 de euro, motivând că trebuie să plătească chiria.

Potrivit publicației latinaoggi.eu, bărbatul nu ar fi primit suma solicitată în integralitate, moment în care a izbucnit un conflict violent.

Situația a degenerat în scurt timp iar, în încăierare, tânărul de 31 de ani i-a înfipt o surubelniță între coaste tatălui său vitreg, provocându-i răni severe.

Paramedicii chemați prin numărul de urgență 118 l-au preluat pe român, în stare gravă, pentru a-l transporta la spitalul Sant’Anna din Pomezia. Din nefericire, bărbatul a decedat în ambulanță, înainte de ajunge în unitatea de primiri urgențe.

Conform corrierediviterbo.corr.it, tânărul le-ar fi spus polițiștilor sosiți la fața locului că tatăl lui vitreg consuma alcool și era adesea violent. „Mereu ne bătea!”, s-a plâns el, înainte de a fi dus în arest. Cu toate acestea, nu a depus nicio plângere cu privire la violențe domestice până la momentul crimei.

Individul este cercetat pentru omor și a fost dus la închisoarea din Velletri, unde își așteaptă sentința.

Sursa: Observator News

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles