Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat s-a ales cu un dosar penal după ce a încercat să introducă în țară, prin Vama Siret, o butelie cu agent refrigerant

În cursul nopții trecute, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetățean român în vârstă de 47 de ani, la volanul unui autoturism marca Skoda înmatriculat în România.

Acţionând în baza analizei de risc, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport, descoperind ascunsă o butelie  cu agent refrigerant, cu greutatea de 13,6 kg, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale.

Marfa, în valoare de aproximativ 500 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar persoana în cauză este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase şi tentativă de contrabandă calificată. La finalul cercetărilor vor fi luate măsurile legale ce se impun.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles