Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO FOTO Un vicovean a fost prins cu aproape 40.000 de pachete cu țigări de contrabandă într-o dubă, la Marginea

Astăzi, 11 septembrie, în jurul orei 08.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea au oprit în trafic, pe DN2E, un vehicul care se îndrepta către comuna Marginea, susceptibil a transporta țigări de contrabandă.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat, de 33 de ani, din comuna Vicovu de Jos, care se afla singur în autoturism.

La controlul vehiculului, au fost descoperite 39.890 de pachete cu țigări de proveniență extracomunitară (799.800 de bucăți de țigarete).

Vehiculul a fost confiscat și condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, pentru efectuarea activităților criminalistice și procedurale.

De asemenea, prin Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, au fost dispuse măsuri de documentare suplimentară a cauzei, în vederea stabilirii trasabilității și a circuitului infracțional, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.

Față de bărbatul de 33 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi introdus în arestul IPJ Suceava.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles