Administrația locală a comunei Mălini s-a implicat foarte mult, în ultima perioadă, în dezvoltarea infrastructurii sistemului de învățământ, investind sume importante de bani pentru ca elevii să beneficieze de condiții dintre cele mai bune. O colaborare extraordinară între școală, părinți și administrație a făcut ca elevii să obțină rezultate foarte bune la olimpiadele și la concursurile școlare.
Fie că a fost vorba despre fonduri europene, guvernamentale sau bani din bugetul propriu, proiectele implementate la Mălini au transformat unitățile de învățământ în școli moderne, utilate cu aparatură de ultimă generație, unde interesul elevului este pe primul plan.
„Avem un proiect pentru dotarea unităților de învățământ din comună cu aparatură IT, Achiziții de echipamente TIC (Tehnologia Informațiilor și Comunicării) pentru unitățile de învățământ preuniversitar din comună. Am primit 57 de table inteligente pentru toate sălile de clasă din comună din toate cele cinci structuri. La acestea s-au adăugat 57 de sisteme complete cu tot atâtea video-proiectoare și camere web și 771 de tablete pentru fiecare elev. Aș vrea să menționez că noi am achiziționat tablete pentru elevi și cu sprijinul administrației locale, înainte de a le primi pe acestea, iar procesul de învățământ s-a desfășurat în cele mai bune condiții, în școlile din comuna noastră”, a declarat profesoara Angelica Ștefănoaia, director al Școlii Gimnaziale Mălini.

În anul școlar în curs, această unitate de învățământ a fost complet renovată, cu fonduri de la bugetul local al comunei. Clădirea era destul de veche iar aceste lucrări erau necesare pentru ca elevii să vină cu mult drag, la școală.
„Această modernizare a oferit o nouă înfățișare Școlii Gimnaziale nr. 2 Mălini prin renovarea completă a interiorului unității. S-a schimbat gresia și faianța existentă, lambriul de pe holuri a fost înlocuit cu faianță, băile au fost renovate complet, sălile de clasă au fost zugrăvite, schimbat parchetul și înlocuite perdelele și draperiile”, au explicat reprezentanții administrației locale Mălini.
Lucrările de modernizare din comună continuă cu Școala Gimnazială Pâraie, unde administrația locală a primit sprijin financiar de la Consiliul Județean Suceava. Lucrarea presupune modernizarea interiorului unității pentru a oferi cele mai bune condiții de învățare școlarilor și preșcolarilor.
Un alt proiect important pentru sistemul de învățământ din comuna Mălini care urmează să fie implementat este „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale din comuna Mălini prin dotare specifică”, fondurile necesare provenind prin PNRR.
„Proiectul a fost admis în etapa de evaluare a eligibilității și urmează selecția pentru finanțare. Investițiile care vor fi realizate prin acest proiect vor fi direcționate către asigurarea condițiilor optime de derulare a procesului educațional și educativ-instructiv, prin dotarea cu mobilier adecvat specific vârstei elevilor și materiale didactice moderne. Mai exact, prin intermediul acestui proiect se va dota un laborator de informatică la Școala Gimnazială «Nicolae Labiș» Mălini prin achiziția de 5 software pentru mai multe discipline, se vor mobila 54 de săli de clasă pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial cu catedre, mese și scaune, pupitre individuale cu scaune, dulapuri pentru materiale, cuiere, dulapuri individuale pentru elevi, suport pentru planșe, etc., după specificul fiecărei grupe în parte, se va înființa un laborator de chimie la Școala Gimnazială «Nicolae Labiș» Mălini cu un spațiu pentru un număr de 24 de elevi, la Școala Gimnazială Pâraie se va înființa un cabinet școlar de limbă și comunicare care va fi dotat cu cărți, planșe, hărți, portrete ale scriitorilor, etc., la Școala Gimnazială Pâraie se va dota o sală cu echipamente pentru educație fizică și sport cu capră pentru sărituri, ladă de gimnastică, trambulină, masă de tenis, palete, mingi”, au menționat reprezentanții administrației locale.
Tot prin Programul Național de Redresare și Reziliență va fi reabilitată și Grădinița cu Program Normal nr. 1 Mălini. Aici se vor realiza lucrări exterioare și interioare pentru ca cei mai tineri locuitori ai comunei să beneficieze de cele mai bune condiții.
„Lucrările propuse în cadrul proiectului sunt: consolidări la acoperiș, anvelopare termică clădire, instalații electrice, instalații termice, instalații sanitare, schimbat tâmplărie, montare instalații supraveghere și detecție fum, zugrăveli interioare, parchet în săli de clasă, gresie și faianță pe holuri. Valoarea proiectului se ridică la suma de 2.320.466,18 lei din care suma de 408.879,38 lei este neeligibilă”, au încheiat reprezentanții administrației locale Mălini.
În perioada următoare, în această comună se vor moderniza spațiile verzi din curtea școlilor, după ce în cursul anului trecut au fost refăcute terenurile de sport și căile de acces.
Pentru ca elevii să fie motivați și să obțină rezultate din ce în ce mai bune la învățătură, conducerea școlii împreună cu administrația locală acordă burse, fiind 69 de burse de merit și 164 de burse sociale. Proiectele naționale și internaționale în care elevii de la Mălini sunt implicați, îi ajută să își dezvolte cultura generală și să-și dea seama mai ușor, ce vor să studieze în viitor.
„Avem un parteneriat cu un liceu din Lyon, cu foarte multe școli din țară și din Republica Moldova. Cu Colegiul din Franța avem o colaborare pe tema lecturii. Copiii își trimit scrisori. În acest fel, exersează limba franceză și leagă prietenii. Sunt 27 de copii implicați în acest proiect”, a povestit profesoara de limba și literatura română Liliana Popescu, un dascăl implicat și mândru de rezultatele elevilor săi.







