Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Deputatul Mirela Adomnicăi le-a oferit elevilor de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni un tur ghidat la Palatul Parlamentului: „Le doresc mult succes în tot ce îi așteaptă și cred că ne vom mai întâlni”

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi le-a oferit elevilor de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni un tur ghidat la Palatul Parlamentului.

„Nici eu, nici ei, nu ne gândeam că vom face această fotografie în Parlament. Ne-am întâlnit întâmplător în trenul de luni dimineața. Mergeam spre București, eu, la Parlament, ei, elevi de clasa a VI-a și a IX-a de la Colegiul Național «Nicu Gane» din Fălticeni, în excursie în Capitală, în «Săptămâna Altfel». M-a recunoscut doamna profesoară care-i însoțea pe elevi și, din vorbă-n vorbă, mi-a spus că a încercat să obțină și o programare pentru a vizita Palatul Parlamentului, dar nu a reușit să obțină o confirmare. Am luat legătura cu domnul senator Ioan Stan și cu sprijinul dumnealui am reușit să le facem o bucurie copiilor. Marți ne-am văzut la Parlament, unde copiii au avut parte de un tur ghidat. Spre deosebire de alte grupuri – a remarcat chiar ghidul – elevii de la Fălticeni au făcut mai puține selfie-uri și mai multe fotografii cu sălile vizitate. Și au pus multe întrebări despre comunism. Isteți și curioși. Pentru că nimic nu e întâmplător în viață, cred că nici întâlnirea din tren n-a fost întâmplătoare. Poate că o impresie, o emoție trăită în timpul vizitei, o amintire pe care au luat-o cu ei acasă, la Fălticeni, va influența viața a cel puțin unuia dintre ei. Le doresc mult succes în tot ce îi așteaptă și cred că ne vom mai întâlni. Pentru că, nu-i așa, nimic nu e întâmplător”, a transmis deputatul Mirela Adomnicăi.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles