În această seară, în jurul orei 22.00, un autoturism a căzut într-un canal (betonat) cu apă, de-a lungul râului Suceava, pe raza comunei Bilca.
Șoferul, singurul ocupant al mașinii, a reușit să iasă din interior și să înoate. Polițiștii, ajunși primii la fața locului, l-au ajutat să ajungă pe malul betonat.
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus s-au deplasat la locul accidentului cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Pompierii paramedici SMURD au preluat victima, un tânăr de 27 de ani, conștient și cooperant. După acordarea primului ajutor medical, bărbatul a fost transportat la spital, pentru investigații suplimentare.
Salvatorii au verificat mașina pentru a fi siguri că nu mai există nimeni în interior. Împreună cu autoritățile locale, se caută o soluție pentru extragerea autoturismului din canal.






