Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

În baza informațiilor deținute la nivelul instituției, astăzi, Garda Forestieră Suceava, împreună cu polițiști din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – BICMA și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, au efectuat verificări la punctul de lucru al unui operator economic cu obiect de activitate întreținerea și îngrijire a animalelor de fermă, localizat în sat Herla, comuna Slatina.

În incinta punctului de lucru, echipa de control a identificat stive de materiale lemnos sub formă de buștean, acoperite parțial cu folie de plastic, pentru care administratorul societății nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

În urma inventarierii efectuate de către delegații Gărzii Forestiere Suceava, a rezultat un volum de 142 mc buștean rășinoase, cu o valoare de peste 36.000 lei. Întrucât nu au fost prezentate justificări legale cu privire la deținerea materialelor lemnoase, echipa de control a aplicat operatorului economic o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 lei, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată, fiind ridicată, transportată și predată în custodia Ocolului Silvic Mălini.

Garda Forestieră Suceava va continua verificările privind trasabilitatea materialelor lemnoase identificate fără proveniență legală, urmând a se lua măsurile ce se impun.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles