La data de 8 martie 2023, în jurul orei 21.00, polițiștii au oprit pentru control mașina condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Straja.
Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest Drager, rezultând că acesta era pozitiv la canabis. De asemenea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Totodată, cu ocazia controlului făcut asupra autoturismului, la nivelul suportului de mână a fost găsit un ambalaj de material plastic ce conține o substanță ce prezintă caracteristici ale substanțelor interzise, aceasta fiind ridicată pentru expertizare și continuarea cercetărilor.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
