Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO FOTO Discotecile din municipiul Suceava au fost luate cu „asalt” de polițiști

Noaptea trecută,Poliția Municipiului Suceava a organizat o acțiune în sistem integrat, cu efective mărite, pe raza municipiului Suceava, fiind angrenate structuri din cadrul subunității, respectiv Biroul Ordine Publică, Biroul Investigații Criminale, Biroul rutier, Biroul pentru Centrul Universitar, Secțiile de poliție rurală arondate Ipotești, Dărmănești, Adâncata și Șcheia și Compartimentul conductori câini. În cadrul acțiunii au participat și lucrători de la IPJ Suceava – Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice dar și efective din cadrul IJJ Suceava, ISU Suceava și Poliția Locală Suceava – Biroul control activități comerciale.

Concepția de acțiune a fost una preventiv – reactivă și s-a acționatpentru asigurarea ordinii și liniștii publice și siguranței cetățeanului, pentru combaterea faptelor de natură judiciară, descoperirea autorilor și tragerea la răspundere penală pentru faptele săvârșite.

Dispozitivul de ordine publică constituit a avut ca principal scop asigurarea ordinii și liniștii publice în zona cluburilor/discotecilor, magazinelor cu program non-stop, sălilor de jocuri de noroc, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violență comise în proximitatea acestora și implicit generarea unui sentiment de siguranță în segmentul stradal.

Totodată, s-a avut în vedere prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale la regimul rutier și implicit generarea unui sentiment de siguranță participanților la traficul rutier pe întreaga zonă de responsabilitate a subunității.

În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 250 de persoane și au fost atenționate verbal sau scris 27 de persoane cu privire la comportamentul social.

Au fost verificați 10 agenți de pază de la o serie de obiective și au fost controlate 17 bagaje.

Au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest 77 de șoferi depistați în zona cluburilor, discotecilor și sălilor de jocuri.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 13 sancţiuni contravenționale în valoare de 3.350 de lei.

Totodată, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și a fost imobilizat un vehicul fiindu-i retrase plăcuțele cu numerele de înmatriculare.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles