Astăzi, la Fălticeni a avut loc lansarea proiectului „Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare.
La eveniment, pe lângă autoritățile locale a fost prezent și senatorul PSD de Suceava George Mîndruță, care a lăudat Primăria Municipiului Fălticeni pentru activitatea desfășurată.
„Fălticeniul este un pionier în ceea ce privește astfel de acțiuni. După o creșă construită într-un timp record, de asemenea prietenoasă cu mediul, eficientă energetic, vine și acest proiect care va avea un impact pozitiv asupra comunității fălticenene și de ce nu asupra celor care sunt în jur. Sunt convins că Fălticeniul va avea multe alte astfel de proiecte”, a declarat senatorul George Mîndruță.
Constantin Bulaicon, viceprimarul municipiului Fălticeni, a arătat că proiectul ce vizează închiderea depozitului temporar de deșeuri este unul ambițios care va aduce beneficii nu doar cetățenilor din municipiul Fălticeni, ci și celor din localitățile învecinate.
„Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni este un proiect ambițios și inovator și suntem încrezători că vom reuși să-l implementăm cu succes. În urma acestui proiect, vor exista beneficii semnificative împotriva schimbărilor climatice și pentru reducerea cu substanțe periculoase în depozitul temporar. De rezultatele acestui proiect se vor bucura nu doar populația municipiului Fălticeni, ci și populația localităților învecinate. De circa 10 ani, Primăria Fălticeni desfășoară acțiuni prin care încurajează populația să colecteze selectiv deșeurile”, a precizat viceprimarul Constantin Bulaicon.
Simona Vacariu, managerul de proiect, a menționat că vechea groapa de gunoi de la Fălticeni funcționa de 42 de ani și era neconformă.
„Primul depozit de deșeuri din municipiul Fălticeni a luat ființă în anul 1972. Acest depozit era un depozit neconform de deșeuri, adică deșeurile erau depozitate direct pe sol, nu exista o protecție a solului, a subsolului, nu exista colectare de levigat, nu exista colectarea gazului de depozit. Acest depozit de deșeuri, care a fost numit depozit istoric de deșeuri, a funcționat timp de 42 de ani și odată cu intrarea României în Uniunea Europeană s-au semnat o serie de documente care au făcut ca aceste depozite istorice să intre în proceduri de închidere. În anul 2014, Consiliul Județean Suceava devine promotorul unui astfel de proiect și accesează fonduri europene pentru implementarea unui proiect care s-a numit Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Suceava. Acest proiect avea ca obiective atât închiderea acestor depozite istorice cât și punerea în funcțiune a unui depozit ecologic, depozitul ecologic de la Moara”, a spus Simona Vacariuc, managerul de proiect.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este operator de programul pentru Programul „Mediu, adaptare la schimbările climatice și ecosisteme (RO – Mediu)”, din cadrul Apelului de propuneri „Măsuri de reducere a contaminării cu substanțe periculoase în depozite municipale temporare (Apelul 2)”, finanțarea fiind asigurată prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2014 – 2021.
În cadrul evenimentului au fost prezentate principalele obiective, acțiuni și activități care au ca scop închiderea depozitului temporar de deșeuri municipal Fălticeni.
Prin acest proiect, UAT Municipiul Fălticeni și-a propus să realizeze următoarele:
- Prin proiect se va pune în aplicare o tehnologie inovativă de închidere în situ a depozitului temporar de deșeuri din municipiul Fălticeni, cu respectarea legislației din domeniu. În vederea închiderii depozitului municipal de deșeuri al municipiului Fălticeni se propun o serie de lucrări și măsuri care să aibă drept scop reducerea impactului asupra mediului.
- Rezultatele directe ale proiectului sunt: un depozit temporar de deșeuri închis în municipiul Fălticeni, două campanii de informare desfășurate, un site web realizat, un ghid de bune practici realizat, un panou de informare amplasat, o placă permanentă amplasată.
- Rezultatele indirecte ale proiectului se referă la conștientizarea beneficiarilor direcți (populația municipiului Fălticeni) și indirecți (membrii comunităților periurbane municipiului Fălticeni) asupra necesității reducerii cantităților de deșeuri depozitate, reducerea emisiilor de poluanți și poluare olfactivă din zonă).
Valoarea totală a proiectului este de 9.573.894,25 de lei, din care valoarea eligibilă a proiectului este de 9.325.011,30 de lei (din care 7.926.259,61 de lei valoare eligibilă nerambursabilă din MF SEE și 1.398.751,69 de lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național), și 248.882,95 de lei valoare neeligibilă.
Proiectul se derulează pe o perioadă de maxim 18 luni, începând cu data semnării, 24 noiembrie 2022, dar nu mai târziu de 30 aprilie 2024.






