Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O grupare de proxeneți a scăpat basma curată beneficiind de prescripția faptelor. Victimele lor, minore de 16 și 17 ani, erau obligate să întrețină relații sexuale contra cost cu câte 5 – 6 bărbați pe noapte

Tribunalul Suceava a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îi privește pe inculpații Aida Stan, Rodica Moisă fostă Badurlă, Ion – Sabian Florea, Florin – Lucian Solovostru, fost Bivol, zis „Pif”, Ovidiu – Petru Apetri zis „Grasu” sau „Peștele”, Cristian – Gheorghe Agheorghiesei, fost Filipciuc, zis „Fila”, Gyula Kozak zis „Gius”, Cristian – George Păduraru zis „Pădure”, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de minori, ca urmare a intervenirii prescripției faptelor.

Decizia judecătorilor suceveni nu este definitivă, ea poate fi atacată prin apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cei opt inculpați au fost trimiși în judecată în primăvara anului 2019 pentru că în perioada 2011 – 2012 au exploatat mai multe minore de 16 și 17 ani, pe care le-au obligat să se prostitueze în apartamente din municipiul Suceava sau erau duse în Italia. Toți banii ajungeau la proxeneți, care le băteau pe fete atunci când refuzau să facă sex pe bani.

Victimele proveneau din familii dezorganizate sau din centre de plasament. Acestea erau obligate să întrețină relații sexuale cu câte 5 – 6 clienți pe noapte, tariful fiind undeva în jur de 50 de euro.

„Casiera” era Aida Stan, iar indivizii trimiși în judecată și care se pare că au scăpat basma curată se ocupau cu racolarea minorelor, metoda preferată fiind „LoverBoy”.

De ce a ajuns la închisoare Cristian Agheorghiesei, fost Filipciuc, zis „Fila”?

La sfarșitul anului 2013, Agheorghiesei, fost Filipciuc, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor. Fila a fost trimis în judecată de procurorii suceveni în luna aprilie a anului 2013. El a fost acuzat că la data de 22 mai 2011 a înjunghiat un tânăr pe peronul Gării din Burdujeni. Victima, în vârstă de 17 ani, a mers în gară să o aștepte pe bunica lui, care venea de la Câmpulung Moldovenesc. Adolescentul a mers într-un bar de pe peronul gării, unde a fost luat la înjurături și ameninţat de Fila, care avea o atitudine violentă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Minorul și-a sunat tatăl de frică să nu fie bătut în gară. În scurt timp, tatăl tânărului a venit pe peron, s-a dus în localul respectiv, unde i-a spus lui Filipciuc să-i lase fiul în pace. Fila a ieșit din bar după cei doi și l-a lovit pe bărbat cu pumnul în faţă. Minorul a sărit în ajutorul tatălui său, însă agresorul a scos un cuţit și l-a tăiat în zona braţului drept, hemitoracelui stâng, a coapsei și gambei drepte. Victima, din cauza loviturilor primite, a căzut în genunchi, iar Fila l-a mai tăiat o dată în zona gâtului. După această ultimă lovitură agresorul a luat-o la fugă, fiind prins însă de poliţiști, având asupra lui cuţitul cu care și-a tăiat victima. Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde medicii au stabilit că viaţa acestuia a fost pusă în pericol.

12 ani de închisoare pentru Fila în dosarul „Heroină la Mall”

Cristian Gheorghe Filipciuc nu este la prima lui condamnare. El a fost condamnat în data de 19 februarie 2010 de Tribunalul din Suceava la 15 ani de închisoare pentru complicitate la introducerea în ţară de droguri de mare risc, pedeapsă micșorată la 12 ani de detenţie pe data de 1 noiembrie 2011 de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie. În același dosar au mai fost condamnaţi și Ovidiu Petriceac, zis „Mârlanu”, la 11 ani de închisoare, Lucian Lupu, zis „Lucas”, la zece ani de închisoare, Ovidiu Petru Apetri, zis „Grasu”, la șapte ani de închisoare, Marian Adrian Andrușcă, zis „Vulpiţa”, la cinci ani de închisoare și Stefăniţă Cojocaru la trei ani de închisoare. Aceștia au ajuns după gratii în urma unui flagrant organizat în luna iunie 2009 în parcarea de la Iulius Mall, în urma căruia anchetatorii au pus mâna pe 1.950 de grame de heroină, droguri ce trebuiau să ajungă în Insulele Canare. Stefăniţă Cojocaru a luat heroina din Istanbul de la un turc în data de 24 mai 2009, acesta dându-i o valiză, 100 de dolari și 450 de euro, bani cu care Cojocaru trebuia să plece la Atena, de acolo la Madrid, de unde urma să ajungă în Insulele Canare. Cojocaru a ajuns la Atena pe 29 mai 2009, chemându-l pe Lucas să vină în Grecia pentru a lua valiza. Acesta a mers cu o mașină în Atena, a luat marfa și s-a întors în România. Ajunși la Suceava, Lucas, Mârlanu și Vulpiţa au început să caute cumpărători, însă pe 12 iunie 2009 aceștia au fost prinși în parcarea de la Iulius Mall când voiau să vândă unui poliţist sub acoperire cele 1.950 de grame de heroină în schimbul a 17.000 de dolari. Anchetatorii au stabilit că drogurile au fost aduse în Suceava de Filipciuc și Apetri. Chiar dacă aceștia au negat implicarea în acest dosar, au fost condamnaţi la pedepsele menţionate mai sus.

Fila – proxenet cu state vechi

O altă condamnare a fost emisă de Tribunalul Suceava pe numele lui Cristian Gheorghe Filipciuc pe data de 28 septembrie 2012. Atunci, magistraţii l-au condamnat pe Fila la șapte ani de închisoare pentru trafic de minori, cinci ani pentru asociere în vederea săvârșirii de infracţiuni și patru ani pentru proxenetism. Cum faptele erau concurente, pedeapsa s-a contopit cu condamnarea din dosarul „Heroină la Iulius Mall”, astfel că acesta a primit pedeapsa finală de 12 ani de închisoare. În acest dosar, potrivit anchetatorilor, Gheorghe Cristian Filipciuc a fost acuzat că, în perioada 2009 – 2011, împreună cu Cristian Irimiciuc, a racolat trei minore de pe raza judeţului Suceava și o altă tânără, din judeţul Iași, în scopul exploatării sexuale. Irimiciuc le-a amăgit pe fete, promiţându-le că se va căsători cu ele, după care, prin acte de violenţă, le-a obligat să întreţină relaţii sexuale contracost, cu diferiţi clienţi, fie în locuinţa lui, fie în diferite hoteluri și pensiuni din municipiul Suceava și localităţile limitrofe. Apoi, fetele au fost plasate altor proxeneţi, care le-au transportat în Germania, fabricându-le pașapoarte false, iar acolo au fost plimbate prin mai multe bordeluri și obligate să se prostitueze. În cele din urmă, fetele au fost prinse de poliţiștii germani și trimise înapoi în ţară. Cristian Irimiciuc, zis „Bambulea”, a fost condamnat în același dosar la pedeapsa de opt ani de închisoare pentru „trafic de minori”, „proxenetism” și „asociere în vederea săvârșirii de infracţiuni”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles