La data de 2 ianuarie 2023, la ora 16.13, Mihaela H., din comuna Straja, a reclamat prin 112 faptul că a fost bătută de soțul ei.
Din verificările polițiștilor a reieșit că, la data de 2 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, femeia era acasă cu soțul ei, Constantin H., între cei doi având loc o ceartă, bărbatul lovindu-și partenera de viață. Ulterior, a continuat să o amenințe cu bătaia.
A fost completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există risc iminent, motiv pentru care în acest caz a fost emis un ordin de protecție față de Constantin H., pe o perioadă de 5 zile.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
