Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Individul certat cu legea, care a tâlhărit de 10 lei și a violat oral un fălticenean, a fost trimis în judecată

Astăzi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a sesizat Judecătoria Fălticeni cu judecarea unui dosar privindu-l pe inculpatul Alex Cristi Bogdan pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal și viol.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 3 noiembrie 2022, în jurul orei 22.00, prin violenţă, a deposedat de 10 lei un bărbat care se afla pe o stradă din municipiul Fălticeni, după care, a condus-o, folosind forţa fizică, prin tragere de mână aproximativ 55 de metri, în spatele unei clădiri, locaţie unde, prin constrângere, a întreținut un act sexual oral, context în care i-au fost cauzate leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale faţă de inculpat a fost luată măsura preventivă a arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.

Precizăm că luarea unei măsuri preventive şi trimiterea în judecată a unei persoane reprezintă etape ale procesului penal reglemente de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles