Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, a transmis un mesaj ca urmare a vizitei făcute de premierul Nicolae Ciucă, la Vicovu de Sus. Șeful administrației județene a precizat că deschiderea punctelor de trecere a frontierei reprezintă o oportunitate de dezvoltare a localităților din județul Suceava limitrofe cu frontiera Ucrainei.
„O vizită istorică astăzi la Vicovu de Sus în județul Suceava, o întâlnire între premierii României și Ucrainei cu ocazia deschiderii primului punct de trecere a frontierei după cel de al Doilea Război Mondial. Am avut discuții cu premierul Nicolae Ciucă și cu primarii din zona de frontieră din județul Suceava. De asemenea, am discutat cu guvernatorul Regiunii Cernăuți și cu reprezentanții Guvernului de la Kiev. Am convenit asupra unor priorități privind județul Suceava. În primul rând, deschiderea punctului de trecere a frontierei Climăuți – Fântâna Albă, unde noi, partea română, am asfaltat anii trecuți drumul către acest punct, mai avem un tronson de 400 de metri pe care îl avem în vedere, iar punctul vamal este finalizat. Partea ucraineană a promis că va bugeta construirea punctului vamal pe partea lor. Acolo este de interes și realizarea unui hub dat fiind apropierea de Stația CFR Vadu Siret. De asemenea, am convenit cu privire la deschiderea punctul de trecere a frontierei Ulma – Rusca, pe partea română punctul este deja construit și mai aveam circa 1 km de drum până în vamă, pe care îl avem în vedere, urmând că partea ucraineană să realizeze punctul vamal și tronsonul de drum aferent. Am mai discutat despre construirea punctului de trecere a frontierei Izvoarele Sucevei – Shepit unde atât partea română cât și partea ucraineană au început deja modernizarea drumurilor aferente. Vom avea o întâlnire de lucru foarte curând cu partea ucraineană pentru a analiza stadiul în care se află proiectele discutate. La întâlnire au participat Bogdan Mihei, șeful Vămilor Române și Irinel Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor. La Primăria Vicovu de Sus am discutat, printre altele, despre construirea unei șosele de centură care să ocolească Vicovu de Sus iar premierul a fost de acord cu privire la construirea unui drum nou, paralel cu frontieră, de circa 32 de km care să preia traficul din vamă și care să ajungă la sud de Siret în viitoarea Autostradă A7. Reamintim, de asemenea, că sunt alocate resurse din partea Guvernului pentru modernizarea DN Vicovu de Sus – Rădăuți – Ratoș, peste 100 km. cu lărgirea platformei drumului, sensuri giratorii, benzi preselecție, trecere la nivel de calea ferată. Parte din fonduri vor fi disponibile încă din acest an, iar mare parte, anul viitor. România mai face un pas important în relația cu Ucraina, deschizând primul punct de frontieră și convenind asupra deschiderii a încă 3 PFT: Climăuți, Ulma și Izvoarele Sucevei. Trebuie să privim cu optimism, ca o oportunitate de dezvoltare a localităților din județul Suceava limitrofe cu frontiera Ucrainei. Am cerut primarilor să identifice suprafețe de teren pentru înființarea de parcuri industriale pentru că zona va deveni extrem de atractivă din punct de vedere al dezvoltării economice”, a declarat Gheorghe Flutur.
