Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Peste 100 de polițiști suceveni au fost mobilizați în weekend pentru ca petrecerile de Halloween să se desfășoare fără incidente

Peste 100 de polițiști din cadrul IPJ Suceava dar și din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au fost mobilizați în acest weekend pentru ca evenimentele sociale, dar și petrecerile organizate în această perioadă în context Halloween să se desfășoare fără incidente.

Polițiștii au dispus măsuri sporite de siguranță, atât în zonele adiacente locațiilor de organizare, cât și în interiorul acestora prin organizarea unor acțiuni de verificare și control în sistem integrat IPJ Suceava – BCCO Suceava. Sunt prezente echipajele canine specializate, iar echipajele de poliție rutieră sunt prezente pe căile adiacente de circulație pentru verificări și controale pe linie de alcool și substanțe interzise. Polițiști în ținută civilă sunt printre participanți pentru prevenirea faptelor cu violență, prevenirea furturilor din genți și buzunare și prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise.

În plus, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroului Siguranță Școlară – IPJ Suceava sunt prezenți la aceste evenimente și desfășoară activități de informare și responsabilizare pentru prevenirea consumului de droguri și alcool.

Activități de prevenire și informare sunt desfășurate și la evenimentele sociale și artistice organizate pe raza județului, precum Festivalul Mărului de la Fălticeni.

Scopul acestor activități este reprezentat de prevenirea și  conștientizarea efectelor consumului de droguri, riscurile la care se expun, dar și recunoașterea semnelor consumului de droguri.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, aducând în prim – plan tinerii, care sunt cei mai expuși la traficul și consumul de substanțe psihoactive.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles